Întrebare Răspuns
Dacă unitatea pentru părinte semnalizează sonor, indicatorul luminos
LINK (Legătură) luminează roşu intermitent, iar indicatorul luminos
pentru vericarea bateriei luminează roşu, bateriile sunt aproape
descărcate. Reîncărcaţi bateriile.
De ce produce aparatul
un zgomot înalt?
Este posibil ca unităţile să e prea apropiate una de cealaltă. Asiguraţi-
vă că unitatea pentru părinte şi unitatea pentru copil se aă la cel puţin
1 metru/3 ft una de cealaltă.
Este posibil ca volumul unităţii pentru părinte să e setat la un nivel
prea ridicat. Reduceţi volumul unităţii pentru părinte.
De ce nu aud nici un
sunet/De ce nu aud
când copilul plânge?
Este posibil ca volumul unităţii pentru părinte să e setat la un nivel
prea redus sau să e oprit. Creşteţi volumul unităţii pentru părinte.
Este posibil ca nivelul de sensibilitate al microfonului unităţii pentru
copil să e setat la o valoare prea mică. Măriţi nivelul de sensibilitate al
microfonului cu ajutorul butonului SENSITIVITY (Sensibilitate) de pe
unitatea pentru părinte.
Este posibil ca unitatea pentru copil şi unitatea pentru părinte să e în
afara razei de acţiune. Reduceţi distanţa dintre unităţi.
De ce unitatea pentru
părinte reacţionează
prea repede la alte
sunete?
Unitatea pentru copil preia şi alte sunete decât cele ale copilului. Mutaţi
unitatea pentru copil mai aproape de copil (dar respectaţi distanţa
minimă de 1 metru/3 ft).
Este posibil ca nivelul de sensibilitate al microfonului unităţii pentru
copil să e setat la o valoare prea mare. Micşoraţi nivelul de
sensibilitate al microfonului cu ajutorul butonului SENSITIVITY
(Sensibilitate) de pe unitatea pentru părinte.
De ce unitatea pentru
părinte reacţionează
încet la plânsetele
copilului?
Este posibil ca nivelul de sensibilitate al microfonului unităţii pentru
copil să e setat la o valoare prea mică. Măriţi nivelul de sensibilitate al
microfonului cu ajutorul butonului SENSITIVITY (Sensibilitate) de pe
unitatea pentru părinte.
De ce se descarcă prea
repede bateriile unităţii
pentru copil?
Este posibil ca nivelul de sensibilitate a microfonului unităţii pentru copil
să e setat la un nivel prea ridicat, ceea ce determină unitatea pentru
copil să transmisă mai des. Reduceţi nivelul de sensibilitate a
microfonului cu ajutorul butonului SENSITIVITY (Sensibilitate) de pe
unitatea pentru părinte.
Este posibil ca volumul unităţii pentru copil să e setat la un nivel prea
ridicat, ceea ce determină unitatea pentru copil să consume multă
energie. Reduceţi volumul unităţii pentru copil.
Probabil că aţi activat lumina de veghe. Dacă doriţi să utilizaţi lumina de
veghe, vă recomandăm să utilizaţi unitatea pentru copil conectată la
priză.
104